Liber la design, #LiberLaShopping | Constanta Park
Te așteptăm la expoziția de creații vestimentare a UNARTE! Între 19 și 27 martie, 4 designeri își expun creațiile în City Park Constața, în zona dedicată la nivelurile 0 și -1. Îți facem cunoștință cu designerii: Valentin Teodorescu – Absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, secția Modă- design vestimentar – Licență și Strategii de modă și costum – Master. Actualmente este doctorand în cadrul Școlii Doctorale ale aceleiași instituții. Preocupările sale artistice se îndreaptă pe de-o parte către zona perfomingului de costum, iar pe de altă parte către zona designului vestimentar, conturând mereu personaje cu povești absurde, amuzante și neconvenționale. El folosește moda ca pretext pentru a da viață unor variate manifestări artistice, ce au ca punct de pornire veșmântul, cunoscut sub toate formele sale. În cadrul expoziției, Valentin prezintă proiectul „Wearable Garden”, realizat în anul 2018, în cadrul Studiilor Masterale, coordonat de către Profesor Universitar Doctor Doina Lucanu. Irina Vîlcu – activează în domeniul artelor vizuale și designului prin crearea unor obiecte vestimentare într-o viziune personală. Irina a studiat Modă-Design vestimentar (licență) și Strategii de Modă și Costum (master) la Universitatea de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design. În cadrul acestei expoziții, Irina prezintă Wearable Garden. Veșmintele au fost realizate în cadrul studiilor masterale în anul 2018, fiind coordonate de către Prof. Univ. Dr. Doina Lucanu. Acestea au ca punct de plecare renumilete grădini ale Franței. Monumentalitatea acestora este transpusă în veșminte prin volume exagerate, structuri și forme inspirate din natură. În realizarea costumelor, Irina a utilizat supradimensionarea și diverse manipulări ale materialelor. Astfel, prin distrugerea unui material textil, a creat unul nou cu o structură organică care să reprezinte natura și viața. Acesta este plasat pe ambele veșminte. Grindei Denisa Elena , 24 de ani și domeniul pe care îl îndrăgește cel mai mult este evident moda. A participat la numeroase evenimente de modă atât pe plan național cât și internațional, obținând rezultate deosebite. A urmat cursurile de licență în modă la Universitatea Națională de Arte București, instituție în cadrul căreia am reușit să îmi dezvolt calitățile de viitor designer prin intermediul masterului de Strategii de modă și costum. În momentul de față lucrez la proiecte personale ca designer vestimentar și în pararel sunt profesor de Arte vizuale în cadrul Liceul Teoretic “Horia Hulubei” – Măgurele . Colecția „GrAfrica” a fost realizată ca proiect de licență sub îndrumarea profesorului coordonator Lector univ. dr. Alina Maria Griga. Conceptul colecției de față, GrAfrica, are ca punct de pornire elemente inspirate din limbajul artei africane și influența pe care aceasta a exercitat-o asupra curentelor artistice occidentale din sec XIX, în special cel cubist. “În ansamblu colecția mea, fără a avea influențe entnice provenite din costumul african propune compoziții vestimentare ce reprezintă o viziune proprie și de sinteză ale unor caracteristici specifice artei negre pe de-o parte și elemente de limbaj vizual preluate din arta occidentală modernă cu precădere a artiștilor aparținând curentului cubist.” Alina Gurguta – Termenul latin Mare Nostrum, în traducere Marea Noastră, a fost folosit pentru prima dată de romani, care au denumit astfel Marea Tireniană, după ce au cucerit insulele Sicilia, Sardinia și Corsica în timpul războaielor punice. Proiectul accentuază importanța și frumusețea apelor albastre ale Mării Mediterane care unesc vizual și cultural vaste teritorii apropiind oamenii. Caracteristica acestui spațiu, direct sau indirect legat de Marea Mediterană, constă tocmai în păstrarea și perpetuarea referințelor culturale specifice fiecarui neam. Fiecare nație are propriile sale rădăcini dar toate împărtășesc aceleași valori morale, culturale, artistice, determinate de latinitatea care ne leagă. Prezența mării unificatoare va fi sugerată prin intermediul unor suprapuneri de straturi de tulle fixate prin cusături în zigzag, obținându-se astfel structuri sensibile și delicate și cu o transparență variată.

Data evenimentului

18 Mart. 2022 22:00 - 26 Mart. 2022 22:00

Download SPOT

apple-download-icongoogle-download-icon

Cel mai nou eveniment