Expoziție foto National Geographic!

La City Park Mall, în perioada 12-18 noiembrie, te invităm la o expoziție foto de excepție organizată de National Geographic, în parteneriat cu Nikon.

Vino să descoperi împreună cu noi  vernisajul foto cu cele 10 fotografii câștigătoare ale concursului național organizat de National Geographic România.

Ti-am pregatit reviste gratuite National Geographic precum și un workshop despre istoria fotografiei susținut de lectorul de fotografie Dan Beșliu!

Cursul va avea loc în deschiderea vernisajului, pe data de 12 noiembrie, începând cu ora 18:00.

Te așteptăm alături de noi!

Expoziția de fotografie Festivalul Antic Tomis

Cetatea antică Tomis se pregăteşte pentru o nouă lecţie de istorie – Festivalul Antic Tomis.

La City-Park Constanța dedicăm mai bine de o săptămână istoriei antice a cetatii Tomis și a Dobrogei. Astfel, lansăm alături de organizatorii festivalului expoziţia cu cele mai frumoase imagini suprinse de fotografi la ediţiile anterioare ale evenimentului, disponibilă până pe 30 august.

În perioada 26 iunie-30 iunie, expoziţie de fotografie: „730 zile”

HighSchoolPhoto Constanţa şi Asociația Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanţa, împreună cu City Park Mall organizează expoziţia de fotografie: „730 zile”. Aceasta reprezintă rezultatul final al proiectului HighSchoolPhoto Constanța, proiect sprijinit de Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța, sub îndrumarea domnului Viorel Teodoroiu – coordonator proiect, şi a domnului Cristian Martinetz – lector.

HighSchoolPhoto Constanța a reprezentat un proiect pentru toţi iubitorii de fotografie care a reuşit să amplifice, să modeleze şi să îi perfecţioneze pe toţi cei ce au participat la acest proiect. Fără să ne dăm seama, au trecut doi ani şi s-a închegat o echipă extraordinară, de fapt pot spune, fără modestie, o familie. Împreună am reuşit să ne conturăm şi îmbunătățim tehnica şi gustul pentru fotografie, să ne îmbogățim şi cunoştințele, dar şi sufletul. Pentru că am avut libertate, ne-am dezvoltat şi individual, dar împreună am ajuns aici, la doi anişori de cursuri şi multă practică, cu deplasări mai scurte sau mai lungi, cu peripeții, dar întotdeauna cu lumină bună. Mult efort, spunea cineva. Sincer nu ştiu… nu am simțit că fac un efort, a fost pasiune.

HighSchoolPhoto Constanța a sprijinit o serie de evenimente locale prin material fotografic, precum şi prin finalizarea de portofolii, sub formă de carte fotografică, cu subiect bine definit, aparținând absolvenților cursului.

În cadrul vernisajului vor fi prezentate 28 de lucrări ale cursanţilor, participanţi la workshop-urile susţinute de HighSchoolPhoto Constanța.

Pe aceasta cale dorim a le mulțumi şi invitaților prezenți la workshop-urile susţinute de HighSchoolPhoto Constanța: Alexandru Caranfil, Liviu Penaru, Marian Sterea, Ciprian Drăgan, Paulian Prăjitură – Adora, George Stan, Mircea Marinescu, Răzvan Nicolescu, Marcela Cuzic, Roger Mantu, Marian Adochiţei şi Ionuţ Şerban, dar mai ales mulțumim echipei manageriale City Park Mall, pentru oportunitatea organizării acestui vernisaj.