City Park foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

Vedetele galei Superkombat vin joi la City Park Mall pentru cântar, prezentarea oficială și autografe

 Vedetele galei Superkombat vin joi la City Park Mall pentru cântar, prezentarea oficială și autografe

Primii 100 de constănțeni prezenți la sesiunea de autografe din mall vor primi gratuit bilet de acces la gala de vineri

Cătălin Moroşanu şi Andrei Stoica sunt vedetele galei la care va asista şi actorul principal din SAW, Costas Mandylor, sosit direct de la Hollywood

 

București, 17 iunie 2015 – City Park Mall va găzdui joi, 18 iunie, începând cu ora 17:00, cântarul oficial cât şi prezentarea oficială a concurenților celui de-al treilea Grand Prix Mondial al anului în circuitul Superkombat. Constănțenii sunt așteptați să participe la evenimentul din mall pentru a-și încuraja concurentul preferat, iar primii 100 care se vor prezenta la sesiunea de autografe cu vedetele Superkombat vor primi gratuit câte un bilet de acces la gală.

 

Gala Superkombat World Grand Prix III va începe vineri, de la ora 20:00, la Sala Sporturilor din Constanţa şi numără nu mai puţin de 12 confruntări. Gala va fi transmisă în direct de Sport.ro în România şi de Eurosport la nivel internațional în 93 de țări. O parte din încasări va ajunge la un centru de recuperare pentru copiii bolnavi din Constanţa.

 

Capul de afiş va fi duelul dintre Moroşanu şi colosul de 2,07 metri din Olanda, Colin George, un sportiv care se antrenează la Mike’s Gym în Olanda alături de Badr Hari, cel pe care “Moartea din Carpaţi” îl va întâlni pe 27 noiembrie în Dubai. Va fi primul meci în România din ultimul an pentru vedeta Superkombat care în primăvară a câştigat şi show-ul tv “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”.“Cu cât e mai înalt, cu atât va cădea mai spectaculos atunci când îl voi face KO. Badr trebuie să ia aminte şi sigur se va teme şi mai tare după ziua de vineri”, a ameninţat Moroşanu.

 

“Cu siguranţă va fi cea mai spectaculoasă gală, ca şi program, din 2015, la nivel internaţional, iar expunerea va fi una pe măsură. Evenimentul de la Constanţa va putea fi urmărit în 93 de ţări. Pe lângă gala internaţională, în prima parte vom avea şi un eveniment dedicat noilor eroi din România, din care nu vor lipsi şi cei mai buni constănţeni”, a declarat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat.

 

La două luni după ce l-a întâlnit pe legendarul Gokhan Saki, Sebastian “Fiul lui Dracula” Ciobanu se va duela cu unul dintre cel mai bine cotaţi surinamezi din noua generaţie, Fabio Kwaski. Un alt meci care se anunţă incendiar va fi cel dintre poliţistul Alex Filip, autorul KO-ului anului 2014 în lume şi pompierul Alex Irimia, campionul mondial de kempo.

 

Biletele pentru gala în care campionul mondial Andrei Stoica îl va întâlni pe starul francez Abdarhmane Coulibaly s-au pus deja în vânzare. Acestea costă între 30 şi 50 de lei şi pot fi achiziţionate de la Sala Sporturilor, de pe eventim.ro, dar şi din magazinele Orange, Germanos, Vodafone şi Domo din toată ţara.

 

Programul complet al galei Superkombat de la Constanţa:

 

SUPERKOMBAT NEW HEROES ROMÂNIA (ora 20:00)

 

  1. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Eduard Chelaru vs Andrei Leuştean

 

  1. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Ionut Şandur vs Mirel Iacob

 

  1. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Alin Maurer vs Adrian Roşca

 

  1. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Robert Stoica vs Mădălin Crăciunică

 

  1. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg) – reguli de MMA

Cătălin Căşaru vs TBA

 

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX III (Ora 22:00)

 

  1. Super-Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Onur Sahin (Turcia) vs Alexandru Nedelcu (România)

  1. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Dorin Robert (România) vs Laszlo Nemeş (România)

  1. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Gokhan Gedik (Turcia) vs Cristian Ristea (România)

  1. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Fabio Kwasi (Surinam) vs Sebastian Ciobanu (România)

  1. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Abdarhmane Coulibaly (Franţa) vs Andrei Stoica (România)

  1. Super-Fight – Categoria grea (+96 kg)

Colin George (Olanda) vs Cătălin Moroşanu (România)

 

  1. Super-Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)

Alex Irimia (România) vs Alex Filip (România)

 

 

Centru de Presă

Property of

Urmărește-ne
și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Property of