City Park foloseşte cookies pentru a se asigura că vă bucuraţi de cea mai bună experienţă pe site. Aflaţi mai multe aici.

NEPI și Cinema City aduc un nou multiplex și experiența 4Dx la City Park Mall Constanţa

 NEPI și Cinema City aduc un nou multiplex și experiența 4Dx

la City Park Mall Constanţa

 

Planul de extensie a mall-ului se va desfăşura în două etape, termenele de livrare fiind iunie și decembrie 2015

 

Constanța, 17 martie 2015 – Fondul sud-african de investiţii NEPI (New Europe Property Investments), unul dintre cei mai importanţi investitori imobiliari de pe piaţa locală, a început lucrările la extensia mall-ului City Park Mall Constanţa. Planul de extensie se va desfăşura în două etape, în luna iunie fiind programată deschiderea skylevel-ului cu multiplexul Cinema City și restaurante. Autorizaţiile pentru demararea etapei a doua de dezvoltare au fost obţinute, iar noua aripă este deja în lucru. Termenul stabilit pentru deschiderea acesteia este luna decembrie a acestui an.

 

În luna iunie, punctul de atracţie al centrului comercial City Park Mall Constanța va fi reprezentat de multiplex-ul dezvoltat de Cinema City. Noul cinema va dispune de 10 săli digitale performante, dintre care o sală echipată cu tehnologia 4Dx. Această tehnologie permite activarea tuturor celor 5 simţuri cu ajutorul scaunelor hi-tech mobile şi a efectelor speciale sincronizate cu acţiunea de pe ecran. În timpul vizionării unui film 2D sau 3D, spectatorii vor simţi din plin vântul, ceaţa, fulgerele, baloanele de săpun, ploaia și mirosurile.

 

Multiplexul Cinema City va avea o suprafaţă aproximativă de 2.400 mp și va putea găzdui în jur de 1.700 de spectatori în același timp. Pe același nivel cu multiplexul, va fi amenajată o zonă de restaurante cu specific internaţional şi fast-food-uri care va veni în completarea zonei de food court existente.

 

Din decembrie, cu ocazia finalizării celei de a doua etape de dezvoltare, constănţenii vor avea la dispoziţie mai multe branduri internaționale de fashion, majoritatea parteneri NEPI prezenţi şi în celelalte mall-uri din ţară. De asemenea, vizitatorii se vor putea antrena într-o nouă sală de fitness World Class.

 

Din portofoliul NEPI mai fac parte Mall Promenada, Vulcan Value Center, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia şi Slovacia. Pe 23 aprilie 2015, NEPI va inaugura cel mai nou mall din Bucureşti, in apropierea Arenei Naționale, care promite vizitatorilor săi o experienţă unică de cumpărături şi petrecere a timpului liber. NEPI mai deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView din Bucureşti, City Business Centre din Timişoara şi The Office din Cluj.

Centru de Presă

Property of

Urmărește-ne
și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Urmărește-ne și pe

Abonează-te la
newsletter-ul nostru

Adresa de e-mail nu este corectă

Property of